Teoria Aventurii

Take 1: Sillicon Valley

Despre Adrian Amariei

Cu Amariei m-am simtit mult mai aproape de startup sceneul din Sillicon Valey, ca si cum as fi fost pentru doua ore la un bar in San Francisco discutind cu un fondator. Povestea lui Adrian e halucinanta pentru oricine duce o viata obisnuita insa e tipica pentru un antreprenor. M-a impresionat cu totul pentru ca a rezonat in mine cum nu ma asteptam. Atitudinea, placerea de a risca, schimbarea perpetua, toate creeaza dependenta. Amariei e dependent, ne-a marturisit ca nu simte ca traieste daca nu risca, daca nu se simte intr-un mediu care il obliga sa razbeasca.

Toate acestea pentru mine echivaleaza cu tineretea. Adrian Amariei e exemplul omului care a descoperit si a simtit pe pielea lui ca nu atit finalitatea aduce satisfactii cit drumul. De aceea el mi-a transmis in discutia de vineri sentimentul ca e vesnic la inceputul, mijlocul si sfirsitul unui drum.

Despre el gasiti aici si in interviul de la Podio, aici.

Mai 14, 2007 10:37 am Posted by | Real Life, Startup | Lasă un comentariu

Paradoxul zilei de miine

Lumea se schimba in jurul nostru. Vad asta tot mai mult in fiecare zi si realizez tot mai clar contextul acestei schimbari, unde ma aflu eu, unde se afla generatia mea. Stiu ca acum noi suntem viitorul insa nu ma amagesc, si noi vom imbatrini. Nu vreau sa par pesimist, privesc viata ca un lucru minunat in tot ce inseamna si realizez vazindu-mi rudele de diferite virste ca, voi trai diferit de la an la an, ma voi modifica radical. Realizez insa ca, mai „in putere” decit acum nu voi mai fi cel putin fizic, nu, mint, barbatul atinge maturitate fizica in jur de 28 de ani, totusi… Daca acum o luna imi spuneam ca trebuie sa termin pregatirile pentru a incepe un nou capitol ei bine, acum simt in sfirsit ca s-a miscat ceva si am pornit. Unde? Pe drumul autodefinirii binenteles, adica pe un drum asumat.

Imi simt pasii mici dar siguri. Imi inchipui ca astfel de posturi despre lucruri definitive devin plictisitoare, dar ce sa-i fac daca simt ca in fiecare zi mi se deschid tot mai multe porti in fata. Partea proasta e ca ma fac sa ma simt tot mai mic.

E in firea lucrurilor ca spatiul personal sa para tot mai mic si totusi, lumea tot mai mare. Un paradox neplacut. Ma mai gindesc eu pe parcurs si va mai spun ce vad.

Aprilie 24, 2007 7:30 pm Posted by | Real Life | Lasă un comentariu