Teoria Aventurii

Take 1: Sillicon Valley

Efectul bulgarelui

Astazi disec efectul bulgarelui, sau ce face anumite lucruri(carti, persoane, filme, startupuri, cam orice poate fi ‘consumat’ intr-un fel sau altul) sa decoleze foarte abrupt si sa ajunga practic intangibile. Cu siguranta, e vorba de o doza de noroc, sau, mai bine zis, hazard. Ce altceva, totusi?

Ca sa pun lucrurile in perspectiva, aduc in primul rand aminte de recentul experiment cu Joshua Bell(violonist extraordinairé) care si-a tras o sapca de baseball, dupa cum spune articolul, si a cantat timp de o ora la intrarea unui metrou din New York. Avem deci un violonist recunoscut mondial cantand timp de o ora la un Stradivarius vechi de 300 de ani la intrarea intr-un metrou. Cititi mai intai articolul daca nu ati facut-o deja, ca sa nu va stric surpriza. Un comentariu foarte pertinent si deopotriva interesant la articol gasim aici. Daca nu aveti timp, cititi urmatorul paragraf pentru concluzie.

<– Spoiler

 A strans ~$12 de la cativa oameni si o singura persoana l-a recunoscut, persoana care i-a dat $20. In total, din ~1000 de persoane care au trecut pe langa el, o mana l-au ascultat si una singura l-a recunoscut. Acelasi tip canta pe sume de aproximativ $1000 pe minut, dupa cum spune articolul.

Spoiler –>

Ce intelegem? Ca de fapt tot ce conteaza e contextul. Framing. Ca desi tipul suna divin, daca nu ti se spune asta nu stai sa il asculti(desi cativa au recunoscut ca suna altfel, marea majoritate nici nu a bagat de seama).  Chiar violonistul zicea ca a avut emotii pentru ca de data asta canta in fata unui auditoriu pentru care el nu era probat social. Oamenii nu stiau cine e. Aici insa, era exact ca toti ceilalti cantareti de pe strada. Ia omului scena, sala plina si biletul, da-i o strada in schimb si se schimba rezultatul. Totusi, in experimentul de la metrou erau si multe lucruri impotriva lui, oamenii erau grabiti prin natura locului, dar sa presupunem ca il pui intr-o piata unde nimic nu ii sta in cale. De ce se schimba rezultatul?

Apoi, contextul se extinde la tot ce e social. Lumea citeste, Codul lui DaVinci pentru ca toata lumea il citeste. La fel Alchimistul. Aici exemplele sunt foarte bune pentru ca valoarea celor doua opere este incerta. Dupa toate probabilitatile, publicitatea le-a plasat unde sunt astazi. Nu poti spune acelasi lucru despre Abba si Beatles, spre exemplu. Abba si Beatles au valoare independenta de context, de social proof si advertising. Sau nu? Sigur mai sunt si alte formatii la fel de valoroase(sa zicem, in lipsa de alt cuvant) ca Abba si Beatles, dar complet necunoscute si pierdute in negura timpului. Sau nu? Cum e de fapt?

Ajungem, deci, la concluzia ca succesul e strict legat SI de felul in care te vinzi? Ca Cioran a fost bun(avea ce vinde), dar a si stiut sa o faca? Vindea si produsul, dar si povestea din spate, nu? Ca si Apple si MTV. Ce vinde Radio Guerilla daca nu imaginea? Deunazi directorul lor de marketing ma intreba de ce ascult Radio Guerilla si nu KissFM sau altceva. I-am raspuns reflex ca e o reconfirmare a imaginii personale.

Cum produci bulgarele? Aveti vreun insight?

Anunțuri

Aprilie 16, 2007 3:33 pm - Posted by | Real Life

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: